Tocmai a trecut o zi şi o noapte cu ninsoare, la Muntele Mic.
Pe pârtia Vâlsanu, acolo unde stratul de zăpadă artificială a fost mai consistent, căldura şi ploaia de zilele trecute nu a topit tot stratul de bază, iar cei 15 cm de zăpadă proaspătă a lăsat o suprafață impecabilă pentru a fi preparată din nou pârtia pentru alte 3 săptămâni de ski — mai ales că urmează 48h cu temperaturi de până la -13 grade, atât de bune pentru a produce zăpadă artificială.
Lipsa lacului de acumulare şi debitul mic al râului de unde putem lua apă, nu ne permit continuarea sezonului, aşa cum era firesc. Cu un singur tun funcțional, la temperatura care urmează, nu sunt șanse să acoperim toate zonele delicate din pârtia de ski.
Deși peisajul a redevenit frumos datorită zăpezii proaspăt căzute, iar împătimiții de ski ar fi continuat să vină în stațiune, Hotelul Montis și celelalte unități de cazare din zonă ar fi fost dornice să cazeze turisti si prin urmare să factureze pentru a acoperi costurile de regie. Între timp, angajații noștri rămân pe poziție și… iată cum mai primim o lovitură sub centură.
Diferența că la Voineasa, Straja, Poiana Brașov şi alte stațiuni se poate, nu e făcută doar de peisaje, de nivelul investiției sau interesul promotorilor de turism, ci de obscuritatea primăriei și a conducătorilor ei, de lipsa de viziune, de nerespectarea obligațiilor asumate şi răutatea celor din primărie care zic că se pricep, dar în realitate habar nu au de nimic din ceea ce ar trebui făcut pentru a-și valorifica potențialul şi respecta investitorii pe care i-a păcălit deja.
PS: Având în vedere că a nu știu câta încercare a noastră de a normaliza lucrurile a fost un nou eșec, lucru constatat mai ales prin răspunsul nefavorabil transmis de primarul Belci adresei noastre, prin care suntem trimiși la plimbare în intenția noastră de a amenaja o pistă de biciclete pentru a putea folosi și vara telescaunul, vom factura și vom pretinde în instanță compensații pentru săptămânile de sezon pierdute în acest an, datorate lipsei lacului de acumulare prin neonorarea obligației din contract. Contract care trebuia respectat, dacă nu de la semnarea lui, măcar de la data de când, prin autoritate de lucru judecat, sentința a rămas definitivă și obligatorie.
Și, în timp ce alte stațiuni se pregătesc să întâmpine schiorii… noi ne pregătim să punem husele pe tunurile de zăpadă, şi să conservăm instalațiile și echipamentele pentru încă 8 luni.
📉 Trist. Inutil. Evitabil.



