La weSKI sunt disponibile în total 8 toalete: 2 la SkyLounge (una pentru femei și una pentru bărbați) și 6 la stația de jos a telescaunului Vâlsanu (3 pentru femei și 3 pentru bărbați). Toaletele noastre sunt gratuite pentru toată lumea, indiferent dacă vizitatorii sunt schiori cu cartele achiziționate de la noi sau nu.
Din păcate, toaletele din parcarea de pe platou, administrate de proprietarul teleski-ului Borlova, sunt contra cost și, din ce am observat, nu sunt prea apreciate de turiști.
În ultimele zile, acest lucru a dus la un aflux mare de vizitatori — veniți cu săniile sau pe jos — care au format cozi la toaletele noastre, mai civilizate și gratuite. Din păcate, din cauza lipsei de educație sau a răutății unor persoane, am găsit suluri întregi de hârtie igienică aruncate în vasul de toaletă, ceea ce a dus la înfundarea canalizării. Drept urmare, ieri nu am putut deschide toaletele. Coincidență sau nu, tot ieri, după gerul de sâmbătă noapte și din cauza ferestrelor lăsate deschise accidental, apa a înghețat în toaletele de la baza telescaunului Vâlsanu.
Problema toaletelor de la SkyLounge a fost deja rezolvată, iar acestea sunt din nou funcționale. Vă rugăm să nu aruncați hârtie igienică sau alte deșeuri în vasul de toaletă. Problema toaletelor de la baza telescaunului Vâlsanu va fi rezolvată în cursul zilei de astăzi.